Un animal de companie poate aduce bucurii nebănuite. De mii de ani, calul este cel mai apropiat de om. Caii domestici au nevoie de un adăpost care trebuie să îndeplinească condiţii speciale, să le ofere un spaţiu generos, curat, aerisit.

 

Alimentaţia trebuie adaptată în funcţie de fiecare animal în parte. Trebuie luate în seamă aportul caloric şi de proteine, dar şi eforturile zilnice pe care le depune. Fânul este hrana de bază care poate fi completată cu elemente bogate în substanţe nutritive.

 

 Vizita medicului este obligatorie. La fiecare două luni, caii trebuie potcoviţi şi, o dată la jumătate de an, este indicat ca un specialist să le cureţe dinţii şi să fie vaccinaţi, în timp ce deparazitarea se face la fiecare patru luni. Igiena este foarte importantă. Coama şi coada, cât şi pielea calului au nevoie de îngrijiri zilnice.

 

 Pe lângă toate acestea, mişcarea şi antrenamentul  zilnic sunt absolut obligatorii pentru orice cal de  sport sau de şcoală, pentru a-l menţine într-o formă  cât mai bună, fizică şi psihică.

 

Echitaţia îi ajută pe cei mici să se dezvolte armonios, atât fizic, cât şi psihic. Mersul pe cal te ajută să ai mai multă încredere în tine. Vei fi mai relaxat şi vei avea o postură elegantă, de invidiat. Temerile de orice fel, ca şi problemele cardiovasculare, vor deveni amintire dupa câteva şedinţe de călărie.